2015 – Adoptă o Casă în al 4-lea an!

dhgskdgh

2015 – Adoptă o Casă în al 4-lea an!

Dragi susținători ai programului Adoptă o Casă la Roșia Montană,
Asociația Alburnus Maior și Asociația ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) anunță demararea lucrărilor programului Adoptă o Casă la Roșia Montană, campania 2015. Este al 4-lea an în care desfășurăm împreună lucrări de salvare și restaurare a clădirilor istorice valoroase care aparțin locuitorilor statornici și comunității din Roșia Montană. Urmărim prin aceste lucrări să contribuim la protejarea valorilor culturale excepționale ale locului, dar și la reactivarea relațiilor sociale și economice caracteristice arhitecturii tradiționale și, nu în ultimul rând, la sprijinirea comunității locale de la Roșia Montană, atât de încercate în ultimii ani. Participarea voluntarilor la lucrările de construcții tradiționale propuse adaugă și o importantă componentă didactică și formativă la celelalte obiective, deja enumerate, ale programului Adoptă o Casă.
În campania 2015, care va începe în primele zile ale lunii iulie, vom continua o serie de lucrări realizate parțial în anii trecuți și vom iniția lucrările pregătitoare pentru clădirile nou introduse în program – în special biserica greco-catolică (1741).
Activitățile programului nostru se desfășoară în continuare în formula deja cunoscută: campanii de voluntariat organizate în serii de câte două sau trei săptămâni în care participanții realizează lucrări de restaurare sub supravegherea și îndrumarea meșterilor și specialiștilor cu care colaborăm.

adopta 01Începând de anul acesta, participanților înscriși pe bază de apel public organizat prin intermediul platformei web li se vor alătura studenți ai facultăților de arhitectură și de construcții din Iași, Cluj și Timișoara, care își vor desfășura stagiile de pregătire practică în cadrul programului Adoptă o Casă, în baza acordurilor pe care le-am încheiat cu universitățile tehnice din cele trei orașe, în urma experiențelor pozitive din anii precedenți.

În Campania 2015 sunt programate 4 serii de voluntariat, după cum urmează:

  • Seria I: 5 – 18 iulie / studenți în practică și voluntari înscriși prin situl web www.adoptaocasa.ro
  • Seria a II-a: 18 iulie – 8 august / voluntarii înscriși în cadrul parteneriatului cu „Association pour la Participation et l’Action Régionale – Centre Méditerranéen de l’Environnement” (APARE, Franța) și voluntari înscriși prin situl web www.adoptaocasa.ro
  • Seria a III-a: 16 – 29 august / studenți în practică și voluntari înscriși prin situl web www.adoptaocasa.ro
  • Seria a IV-a: 30 august – 12 septembrie / studenți în practică și voluntari înscriși prin situl web www.adoptaocasa.ro
    Înscrierile se pot face prin e-mail trimis la adresa voluntariat@adoptaocasa.ro sau la telefon 0743/677.543 (Andreea). Pentru condițiile generale de transport, cazare și masa vă rugăm să consultați situl nostru.

Campania Adoptă o Casă din acest an va cuprinde continuarea lucrărilor începute în anii anteriori, dar și inițierea etapei de documentare, proiectare și autorizare pentru obiectivele nou introduse în program. O parte a acestor lucrări vor fi în acest an finanțate prin grantul primit de Alburnus Maior din partea Uniunii Arhitecților din România, care sprijină financiar programul Adoptă o Casă încă de la înființare, din anul 2012. De asemenea, începând cu această campanie ne bucurăm și de contribuția Ordinului Arhitecților din România care susține programul Adoptă o Casă printr-un grant oferit asociației ARA. Cele două granturi asigură realizarea studiilor de specialitate pentru cel mai complex dintre proiectele noi – biserica greco-catolică din Roșia Montană – și achiziționarea materialelor necesare derulării atelierelor didactice și demonstrative de voluntariat prevăzute în program.

Pentru a afla mai multe despre proiectele incluse în program puteți consulta pe site-ul www.adoptaocasa.ro pagina fiecărei clădiri, prezentarea activităților și costurile pe care acestea le presupun. Deși necesitățile financiare ale programului nostru sunt cu mult mai mari decât ceea ce pot deocamdată compensa finanțările primite, avem încrederea că vom reuși, prin implicarea susținătorilor programului, să ne continuăm și în acest an activitatea. Puteți contribui la bunul mers al proiectului prin donații individuale prin transfer bancar sau direct prin PayPal în contul dedicat exclusiv programului Adoptă o Casă la Roșia Montană, deschis de asociația Alburnus Maior.

Vă mulțumim și vă așteptăm la Roșia Montană!
Echipa Adoptă o Casă.

Roșia Montană,
15 iunie 2015

Cum mă implic?