Noutăți

Campania 2024 – la final

Temperaturile scad, semn că a venit vremea să ne încălzim cu o scurtă recapitulare a activităților de peste vară! 🌞🌞🌞 Campania cu numărul 13 a programului Adoptă o Casă a adus la Roșia aproape 50 de voluntari, organizați în 3 serii de participanți, care au petrecut fiecare câte 2 săptămâni la Roșia Montană. Ca în …

Despre mediu și patrimoniu – la Roșia Montană, alături de Asociația 37

Roșia Montană are un potențial imens de dezvoltare responsabilă, dar acest potențial poate fi atins doar cu implicarea pe termen lung a tuturor generațiilor care beneficiază și au responsabilitatea gestionării acestui sit. O dezvoltare responsabilă nu este dezlegată de problematica de mediu, ba chiar trebuie să o aibă în vedere în toți pașii care se …

ALIVE – Roșia Montană a prins viață și în această vară!

Adoptă o Casă la Roşia Montană este partener statornic al evenimentelor care se petrec in fiecare vara aici, la Rosia Montană. Ne bucuram sa sustinem prin proiecte, infrastructură, prin efortul voluntarilor noștri astfel de inițiative care ne aduc an de an împreună, în mod responsabil. La fel de bucuroși suntem când spații pe care le-am …

Turul audio al sitului UNESCO Roșia Montană

Povești, legende, informații istorice și curiozități despre zeci de obiective din Roșia Montană pot fi acum ascultate de fiecare dintre cei dornici să afle cât mai multe lucruri despre clădirile și monumentele naturale din Roșia Montană: Grație unui proiect inițiat şi implementat de Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial, o multitudine de informații pe care …

Adoptă o Casă 2023 – în cifre

Adoptă o Casă la Roșia Montană este un program de salvare și protecție comunitară și de patrimoniu cultural dedicat sitului Roșia Montană și satelor învecinate. A fost inițiat în 2012 de către ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie în parteneriat cu organizații locale, grupuri și meșteri din zonă. Programul face legătura între proprietari locali ai clădirilor …

Seria 1 din campania 2023 – mulțumim!

Seria 1, o trupă grozavă: harnici, veseli, energici, o bucurie! Mulțumim Ruxi, Bianca, Dani, Andrei, Patrik, David, Cătălina, Johanna, Esra, Veronica, Maria, Ana, Bogdan, Radu, Andi, Anita, Adi, Vivian, Filip S-a lucrat în mai multe puncte (Biserica reformata, capela Bisericii Catolice si casa parohiala unitariana) dar am avut ocazia sa vizitam si alte santiere in …

Festivalul copiilor la Roșia Montană

Ne-am alăturat cu bucurie, în calitate de parteneri, în organizarea unei noi ediții a Festivalului Copiilor la Roșia Montană! Zâmbete, bucurie și veselie pe fețele celor mici, toate prilejuite de un festival care a dat viață satului nostru încă o dată. Urmează și alte evenimente în curând: ne vedem pe 11-15 August la Festivalul de …

Asociația ARA primește premiul Costa Carras European Citizens Award!

  🏆  🏅 🏆 Dragi prieteni, am primit cu mare bucurie o veste care ne dă speranță și ne onorează: Asociația ARA, organizatoarea programului Adoptă o Casă la Roșia Montană, primește premiul „Costa Carras European Citizens Award for the Safeguard of Endangered Cultural and Natural Heritage 2023” pentru ”activitatea sa de pionierat în mobilizarea cetățenilor …

Design&build pentru promovarea patrimoniului

Soluții inovative pentru promovarea patrimoniului cultural și natural al Roșiei Montane, de la idee la soluția finală realizată în teren, cu implicarea comunității și a participanților Școlilor de Vară.

14.500 lei strânși din 24.000 lei
actualizat la: 25.02.2024

Adoptă o Casă la Știrile ProTV: „Roșia Montană revine la viață”

Față de informațiile din materialul de mai sus, dorim să adăugăm faptul că Roșia revine la viață și datorită proiectelor derulate de comunitatea locală prin finanțările oferite de Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice. Este o oportunitate fantastică pe care clădirile și comunitatea o primesc și ne bucură că am putut contribui la …

Zilele Patrimoniul 2022, parte a RoșiaMontană.ALIVE

Dragi prieteni, după 2 ani în care Zilele Patrimoniului la Roșia Montană nu s-au putut ține sau s-au derulat într-o formulă mult restrânsă din cauza condițiilor pandemice, revenim în acest an în forță, într-o formulă nouă în care activitățile pe care le organizam în mod tradițional pentru Zilele Patrimoniului devin parte a unui eveniment extins, …

Campania 2022 – ÎNSCRIERI VOLUNTARI

UPDATE: Toate locurile au fost ocupate. Mulțumim! 🙂 Dragi prieteni, demarăm înscrierile pentru voluntari, pentru a 11-a ediție a programului Adoptă o Casă, campania 2022. Ca în anii precedenți, vor fi 3 serii de voluntari de câte 2 săptămâni, a căror derulare și număr maxim de participanți vor depinde, sperăm în cât mai mică măsură, …

La mulți ani, Roșia Montană: bilanț 2021, planuri pentru 2022

Este al doilea an de pandemie în care evenimentele cu care eram obișnuiți să marcăm acest moment nu s-au putut organiza. Este și prima aniversare a anticului Alburnus Maior ca sit recunoscut al Umanității, parte a Patrimoniului Mondial. Ne aflăm în egală măsură la capăt și la început de drum.

Despre biodiversitate, patrimoniu și nu numai la prima școală de vară dedicată tinerilor din Roșia Montană – ecomagazin.ro

Vara aceasta a fost una plină de activități la Roșia Montană! Multă lume a aflat, în luna iulie, despre mult așteptata înscriere a sitului în Lista Patrimoniului Mondial, dar mai puțini știu că la Roșia Montană se întâmplă multe activități dedicate comunității și turiștilor care trec pragul micului târg apusean. Evident, față de potențialul sitului, …

Despre Adoptă o Casă în Revista Zeppelin

Se lasă temperaturi mici peste Roșia Montană. Cu ele se așterne un soi de oboseală stranie, după o vară ca niciuna până acum, cu multe evenimente, vești și entuziasm. A venit vremea bilanțului și a concluziilor de etapă. Programul Adoptă o Casă la Roșia Montanăși-a derulat în acest an a 10-a campanie consecutivă de lucrări și …

#podcast 2021 / ep. 5: Roșia Montană. Comunitatea

Comunitatea, cel puțin cea din care facem parte și pe care încercăm să o clădim, an de an, piatră cu piatră, este o colecție minunată de oameni și poveștile și contribuțiile lor unice la o poveste mai mare: cea a recuperării unui patrimoniu și a unei comunități. Cea din Roșia Montană. Comunitatea noastră adună laolaltă …

#podcast 2021 / ep. 4: Narcisa și Petrea, șindrilari

Anul acesta, Petrea s-a întors la Roșia Montană la Zilele Patrimoniului, de data aceasta însoțit și de soția sa, Narcisa. O femeie prietenoasă și caldă, cu un zâmbet larg pe chip, se uită de pe margini la felul în care lucrează și explică soțul ei procesul tradițional al fabricării șindrilei. Această meserie necesită o cunoaștere …

#podcast 2021 / ep. 3: Trei Fierari

O mică fierărie pe o coastră de deal în Roșia Montană. Nu ai zice, la prima vedere, dar e ca o mică mașină a timpului. Te ia, pe nebănuite și te duce înapoi în epoci în care fierul ieșea din mâna omului, nu de pe raftul magazinului de bricolaj. Când de nicovala aceea masivă depindeau …

#podcast 2021 / ep. 2: Zilele Patrimoniului 2021

2021 a fost un an cu multe emoții pentru Roșia Montană, cu bune și cu rele. 2021 a adus și vestea mult așteptată a includerii Sitului Istoric Minier în Lista Patrimoniului Mondial. 2021 a adus și o nouă ediție a Zilelor Patrimoniului – în variantă mai restrânsă, după un an de pauză. Știm că mulți …

#podcast 2021 / ep. 1: Care e treaba cu UNESCO?

EPISODUL 1 – Care e treaba cu UNESCO? Pentru mulți dintre noi părea un drum care nu va ajunge vreodată la liman… deși credem cu toată îndârjirea că dezvoltarea durabilă, bazată pe resursele culturale, naturale și umane ale zonei sunt cele care vor salva și regenera acest loc. Dar zeci de guverne au dat înapoi, …

RoșiaMontană360 – patrimoniul Roșiei Montane, dintr-o privire!

Anul acesta, Centrul de Interpretare a Patrimoniului amenajat în pivnița Casei Parohiale Unitariene – inclusă în programul Adoptă o Casă –  a găzduit noi activități dedicate publicului larg și comunității locale. Pe lângă expoziții, cursuri și prezentări pentru cei mici și cei mari, venim în întâmpinarea turiștilor și a membrilor comunității care desfășoară activități de …

Roșia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO!

VEȘTI EXCELENTE: Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată astăzi, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce are loc online în perioada 16-31 iulie 2021. Valoarea universală excepțională a Peisajului cultural minier Roșia Montană …

Scrisoare deschisă: Va pica Guvernul Cîțu testul Roșia Montană?

80 de organizații active în domeniile protejării patrimoniului cultural, mediu, dezvoltare durabilă, tineret, social și anti-corupție transmit Guvernului României o scrisoare deschisă în legătură cu evoluția procesului de includere a Sitului Minier Istoric de la Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial, în contextul în care în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Guvernul ia în considerare, din nou, o posibilă amânare sau retragere a dosarului de nominalizare.

ÎNSCRIERI VOLUNTARI – Campania 2021

Dragi prieteni, demarăm înscrierile pentru voluntari, pentru a 10-a ediție a programului Adoptă o Casă, campania 2021. Ca și anul trecut, vor fi 3 serii de voluntari de câte 2 săptămâni, a căror derulare și număr maxim de participanți vor depinde de contextul epidemiologic.  Vom îmbina activitățile practice (dulgherie, tâmplărie, tencuieli tradiționale, pietrărie, șindrilă, fierărie) …

La mulți ani, Roșia Montană! – 1890 de ani de atestare documentară.

Expoziții, dezbateri, concerte – așa eram obișnuiți să marcăm an de an ziua de 6 februarie, data înscrisă pe cea mai veche tăbliță cerată descoperită în subteranele anticului Alburnus Maior. Anul acesta, sub rigorile impuse de pandemie, suntem nevoiți să sărbătorim diferit, însă tot împreună! Așa se facă că împreună cu comunitatea locală, comunitatea susținătorilor …

#podcast Episodul 5 – În loc de concluzii

Am ajuns la finalul unei călătorii sonore inedite pentru proiectul nostru, pentru care trebuie să îi mulțumim lui Hildegard Ignătescu – mini-seria de 5 episoade a podcastului nostru a trecut, rând pe rând, în revistă detalii mai puțin cunoscute despre Adoptă o Casă la Roșia Montană, punând accent pe oamenii cu care lucrăm, pe meșteșugurile …

#podcast Episodul 4 – Șindrilarii

Șindrila nu se face nici ușor, nici repede. Am înțeles asta în cei 10 ani de când colaborăm cu meșterii șindrilari din Albac. Am avut un noroc grozav, pentru că sunt ultimii care mai fac șindrilă pe model istoric pe Valea Arieșului. Îi recomandăm cu căldură tuturor celor care restaurează clădiri istorice în zonă pentru …

#podcast Episodul 3 – Voluntarii

Sute de voluntari s-au alăturat programului Adoptă o Casă în cei 9 ani de când funcționăm în această formulă bazată pe energia și inițiativa unor oameni cărora nu li se pare prea mult să rupă câte 2 săptămâni din programul lor de vară pentru a reface, puțin câte puțin, patrimoniul valoros al Roșiei Montane.  Anul …

#podcast Episodul 2 – Fierăria

Nicovala asta, cu tot cu fierăria care a găzduit-o, a călătorit câteva sute de kilometri, din Brașov până aici, în Roșia Montană. Zeci de ani a aparținut lui Nenea Ironim, din satul Beia, de lângă Rupea.

#podcast Episodul 1 – Începuturile

2020 a fost un an atipic, care ne-a rezervat multe bătăi de cap, dar și multe surprize plăcute. Printre aceste surprize se numără și colaborarea cu Hildegard Ignătescu, om de radio și iubitoare de patrimoniu și de Roșia Montană 🙂 Cu mari emoții, lansăm podcast-ul pe care Hildegard îl meșterește și prin care și-a propus …

Voluntariat în timp de pandemie – reportaj ProTV

Săptămâna trecută am fost vizitați, aici în Roșia Montană, de echipa PRO TV, interesată de motivele pentru care cei care participă la Adoptă o Casă la Roşia Montană au ales să se implice în activități de voluntariat chiar și pe timp de pandemie.  În Munții Apuseni, zeci de voluntari au ales și în acest an să muncească pentru …

Clarificări legate de participarea voluntarilor în seria 2 a campaniei din acest an

În mod normal, azi, 27 iulie, urmau să ajungă la Roșia Montană voluntarii celei de-a doua serii. Situația însă a început să se precipite în țară încă de săptămâna trecută, când cazurile noi de covid au început să se înmulțească considerabil. Așadar, am decis că nu este înțelept să mergem mai departe în formula pe …

Adoptă o Casă – înscrieri campania 2020

Dragi prieteni, demarăm înscrierile pentru voluntari, pentru campania 2020 a programului Adoptă o Casă. Anul acesta, în contextul epidemiologic pe care îl cunoașteți, suntem nevoiți să ne derulăm activitățile în număr mai restrâns față de anii precedenți. Vor fi doar 3 serii, de maxim 12 participanți, cu posibilitatea suplimentării numărului dacă până la data seriei …

Ghid de intervenție pentru Roșia Montană / ARA 2020

Roșia Montană se distinge în peisajul Munților Apuseni printr-o concentrare excepțională de mărturii istorice grupate într-o configuraţie cu o bogată stratificaţie temporală şi fizică definităprin suprapunerea densă a vestigiilor aşezării miniere romane, medievale, de epocă modernăşi din perioada contemporană. În subteranul Roșiei Montane (cca. 150km de galerii) a fost documentat cel maivast sistem de exploatare …

DARIA

20% din prețul lucrărilor este redirecționat către campania 2020 a programului Adoptă o Casă la Roșia Montană

Premiul AFCN pentru inovare în promovarea patrimoniului cultural

Proiectul Adoptă o Casă la Roşia Montană, derulat de Asociaţia ARA [Arhitectură. Restaurare. Arheologie], a primit ieri, pe 14 ianuarie 2020, PREMIUL PENTRU SOLUȚII INOVATOARE ÎN PROMOVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL la Gala premiilor AFCN! Premiul ”se acordă unei inițiative care contribuie la promovarea patrimoniului cultural prin activarea creației contemporane, a noilor medii și/sau prin activarea participativă.” La această categorie, …

Albumul „Roșia Montană: O familie. Un secol. O poveste – din arhiva fotografică a familiei Bocaniciu”

  Colecția de fotografii realizată de Silviu Bocaniciu senior și păstrată de fiul său în arhiva familiei este o importantă sursă documentară pentru perioada modernă și contemporană din istoria Roșiei Montane. O perioadă în care viața locuitorilor încă decurgea în ritmul său istoric, ritmate de activitatea minieră tradițională milenară. Un trecut în care mineritul se …

Campania 2019 – la final!

Ne apropiem de finalul lui 2019 și implicit al campaniei de intervenții Adoptă o Casă din acest an. Tragem linie, facem bilanțul și începem să punem pe hârtie necesarul pentru campania viitoare.  ÎN REZUMAT: 120 de voluntarii în 6 serii, intervenții pe 5 clădiri, un eveniment public excepțional, ateliere, expoziții, lansare de carte, proiecții de …

Noul sediu al cercetașilor prinde contur!

    📢 ❤️  Este fabulos ce putem face împreună când se aliniază toate planetele, adică avem la timp autorizația de intervenție, destui voluntari harnici, un beneficiar implicat până peste cap în proiect, fondurile necesare pentru materiale și toată motivația necesară din lume – (re)activarea unei case istorice, cu o poveste grozavă, pentru a se putea amenaja …

Adoptă o Casă – interviu IGLOO

Zilele Patrimoniului au adus la Roșia Montană mulți curioși ajunși aici pentru prima dată dar și mulți vechi prieteni. Ne-am bucurat de participarea fiecăruia și de surpriza prilejuită de (re)vederea fiecăruia în parte. Câteva dintre aceste întâlniri s-au lăsat cu promisiunea de a continua pe mai departe, sub o forma sau alta, dialogul, colaborarea. Așa …

ZILELE PATRIMONIULUI 2019 // Program

Pentru al patrulea an consecutiv, Roșia Montană găzduiește la mijlocul lunii august Zilele Patrimoniului, eveniment public cu intrare liberă, care reunește o gamă variată de activități pentru iubitorii de natură și patrimoniu. Veniți cu prieteni, veniți cu familia, vă asigurăm că programul acestui an va fi pe placul tuturor celor care îndrăgest Roșia Montană. Ne …

Adoptă o fotografie pentru o casă // Mircea Albuțiu pentru Roșia Montană

Încă din 2012, de la lansare, programul Adoptă o Casă s-a bucurat de sprijin neașteptat din partea unor oameni cu suflet minunat. Am primit donații în materiale sau unelte, produse alimentare sau sprijin în bani, pe lângă implicarea activă și nemijlocită a voluntarilor. De data aceasta vrem însă să vă povestim despre un alt fel …

CAMPANIA 2019

Dragi prieteni, Pentru cel de-al 8-lea an consecutiv, demarăm procedura de înscriere destinată voluntarilor care doresc să ia parte în acest an la activitățile din cadrul proiectului Adoptă o Casă la Roșia Montană. Am pregătit pentru 2019 cinci serii de voluntari: patru sunt serii curente (de două săptămâni, cu activități practice și componentă teoretică în …

Adoptă o Casă 2018 – la final de an

2018 a fost un an premieră pentru programul Adoptă o Casă. A fost anul în care am pornit la drum fără să avem o finanțare certă. Am demarat înscrierile pentru voluntari foarte târziu, neștiind care vor fi resursele pe care le vom putea aloca pentru desfășurarea atelierelor de restaurare. Am avut însă încredere în prietenii …

Expoziția ”O tăbliță cerată de la Roșia Montană”

Muzeul National de Istorie a Transilvaniei și Asociaţia ARA [Arhitectură. Restaurare. Arheologie] vă invită să vizitați expoziția O tăbliță cerată de la Roșia Montană, deschisă până la finalul lunii august. Expoziția, vernisată marți, 7 august, este dedicată tăbliței cerate aflate în patrimoniul muzeului clujean. Este vorba de două dintre ”foile” unui triptic, descoperite în galeria Sfânta Ecaterina în 1855, reprezentând …

Zilele Patrimoniului 2018 – PROGRAM

A treia ediție a Zilelor Patrimoniului la Roșia Montană se va desfășura în perioada 15-19 august. Toate activitățile au intrare liberă. Vă așteptăm! 🙂 🚩 15:00 Turul Satului – Roșia Montană este satul din România cu cele mai multe monumente de patrimoniu. Pornim din Piața Veche, o luăm pe strada Siciliană şi ne pierdem pe …

Zilele Patrimoniului la Roșia Montană / 15-19 august 2018

Roșia Montană nu este doar un mic sat din Apuseni, ci și „cel mai semnificativ, extins şi divers tehnic complex de mine de aur romane descoperit până în prezent în lume”. Nu o spunem doar noi, dar și evaluatorii UNESCO! În acest loc unic ne întâlnim, an de an, la mijlocul lunii august, pentru a …

Adoptă o Casă – ce putem face împreună în 2018!

Dragi prieteni, știm că mulți așteptați acest anunț, așa că iată-l: continuăm atelierele și evenimentele noastre și în 2018, pentru al 7-lea an consecutiv. Este un an special, plin de emoții și speranțe pentru Roșia Montană, pentru patrimoniu, pentru comunitatea locală și cea extinsă. Este, totodată, și Anul European al Patrimoniului, motiv pentru care campania …

A 6-a campanie Adoptă o Casă la Roșia Montană – la final

Am ajuns la finalul campaniei cu numărul 6! Peste 60 voluntari au sosit în această vară la Roșia Montană pentru a lua parte la activitățile de restaurare sau la cursul de interpretare a patrimoniului organizate în cadrul programului Adoptă o Casă la Roșia Montană. Alte câteva sute de vizitatori ne-au trecut pragul cu ocazia Zilelor …

Cum a fost la Zilele Patrimoniului 2017 :)

Tocmai ce s-au încheiat Zilele Patrimoniului la Roșia Montană! Am petrecut împreună cu sute de participanți zile însorite (aproape toate), cu multe activități – tururi, prezentări, ateliere, expoziții și proiecții de film. Dacă cumva te numeri printre participanți, atunci te vei bucura sa te regăsești în fotografii. Dacă nu ai ajuns anul acesta la Roșia, …

Al șaselea an de Adoptă o Casă / formular înscrieri.

Dragi prieteni, Avem bucuria să vă anunțăm că au început înscrierile pentru a 6-a campanie Adoptă o Casă la Roșia Montană. Programul de restaurari de la Roșia Montană se bazează pe energia și implicarea celor care nu au uitat de acest loc de pe harta Apusenilor. Dacă puteți aloca 2 săptămâni din programul vostru pentru …

Adoptă o casă la final de 2016

Roșia Montană / 7 noiembrie 2016 Campania 2016 a proiectului Adoptă o Casă la Roșia Montană s-a încheiat Asociațiile Alburnus Maior și ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) anunță închiderea campaniei de lucrări de restaurare și recuperare a caselor valoroase de la Roșia Montană pentru anul 2016. Programul ”Adoptă o Casă” a început în 2012 prin inițierea activităților de intervenție la …

WATCH DAY – Roșia Montană | 14.08.2016

Până de curând, peisajul păstrat la Roșia Montană a fost amenințat cu distrugerea cvasi-completă, ca urmare a unui proiect de reluare și extindere a mineritului în carieră deschisă. Includerea în Watch reprezintă o chemare la un efort coordonat și la noi investiții pentru a promova dezvoltarea durabilă a Roșiei Montane, și o chemare la continuarea procesului de …

Săptămâna Patrimoniului la Roșia Montană | 2016

Mijlocul lunii August este dedicat, prin tradiției, Roșiei Montane. Oriunde te vei afla în perioada 8-15 august, dă o fugă la Roșia Montană. Noi, voluntari ai programul Adoptă o Casă și susținători ai dezvoltării durabile a zonei, punem uneltele deoparte pentru o săptămână și învățăm de la meșteri locali cum se face șindrila, cum se lucrează lemnul sau …

Adopta o Casă – Campania 2016.

  Asociațiile Alburnus Maior și ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) anunță o nouă campanie de lucrări de restaurare și recuperare a caselor valoroase de la Roșia Montană. Programul ”Adoptă o Casă” a început în 2012 prin inițierea activităților de intervenție la clădiri aflate în proprietatea comunității locale, iar în cei 4 ani am avut bucuria să …

Casa din Țarina – casa voluntarilor

  Fiecare clădire din programul Adoptă o Casă la Roșia Montană are povestea ei. În fiecare dintre aceste proiecte zeci de voluntari și-au pus imaginația la lucru, dar, mai presus de orice, au pus multă muncă și speranță. Cu fiecare piatră repusă la temelia unei case din Roșia Montană, voluntarii au făcut un pas esențial …

Vă așteptăm la Ateneu pe 18 aprilie!

Dragi prieteni, De câțiva ani ne-am pus energia și priceperea într-un proiect la care majoritatea dintre voi ați contribuit. ”Adoptă o Casă” nu este doar un program de restaurare într-un sit istoric, este și un manifest care și-a dorit încă de la lansare să demonstreze că acolo unde există oameni pasionați de patrimoniu și voluntariat …

Concert caritabil: STRADIVARIUS pentru ROȘIA MONTANĂ!

Dragi prieteni, Avem marea bucurie să vă invităm la un eveniment de excepție: Răzvan Stoica și Andreea Stoica cântă pentru Adoptă o Casă la Roşia Montană la Ateneul Român pe 18 aprilie! Fondurile obținute din vânzarea biletelor vor fi donate programului de restaurare Adoptă o Casă.  ”Sunetul dăruit de o vioară Stradivarius este atemporal. La fel și …

Donații de ALIMENTE pentru voluntari

Sunt necesare alimente neperisabile – conserve de orice fel, paste făinoase, orez, mălai, cereale, ulei sau chiar și fructe sau legume. Acestea vor fi consumate în mare parte la mesele de dimineața, deci orice alt tip de aliment care poate fi consumat la micul dejun este bine-venit!

2015 – Adoptă o Casă în al 4-lea an!

Dragi susținători ai programului Adoptă o Casă la Roșia Montană,
Asociația Alburnus Maior și Asociația ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) anunță demararea lucrărilor programului Adoptă o Casă la Roșia Montană, campania 2015. Este al 4-lea an în care desfășurăm împreună lucrări de salvare și restaurare a clădirilor istorice valoroase care aparțin locuitorilor statornici și comunității din Roșia Montană.

Casa din Țarina are acoperiș nou, de șindrilă

De la începutul acestei campanii Casa tradițională din Țarina a beneficiat de lucrări ample la nivelul structurii etajului și, mai ales, a șarpantei. Au fost înlocuite elementele de lemn afectate de la pereții interiori, târnaț (verandă), anexă (cuptorul) și de la nivelul acoperișului. Șarpanta de lemn a fost acoperită cu scândură (astereală) și cu un …

Londra: Acțiune de promovare a programului Adoptă o Casă

Ieri, 26 iunie, grupul ESC – Environmental & Social Change din Londra a avut frumoasa inițiativă de a organiza o acțiune de promovare și strângere de fonduri pentru programul Adoptă o Casă la Roșia Montană. Evenimentul s-a desfășurat la Grădina Dalston Eastern Curve, unde voluntarii au organizat o prezentare a programului de restaurare derulat la Roșia …

Voluntariat în luna IULIE – Adoptă o Casă la Roșia Montană

ANUNȚ: Începând cu 1 iulie demarăm programul de voluntariat destinat lucrărilor de restaurare cuprinse în programul Adoptă o Casă la Roșia Montană. Pentru prima lună de activități vom beneficia în baza unui parteneriat cu universitățile de arhitectură din Cluj și Timișoara de ajutorul studenților care în urma stagiului de voluntariat își vor putea echivala practica de șantier.

Campania Adoptă o Casă 2014 – priorități

Ne pregătim pentru o nouă campanie Adoptă o Casă, pe care, și anul acesta sperăm să o putem duce la bun sfârșit împreună cu voi! În primul rând vom continua lucrările deja deschise și în paralel vom începe activitățile la câteva clădiri noi, în funcție de susținerea pe care o vom primi din partea voluntarilor și donatorilor, adică a voastră. Iată care este planul de bătaie și care ar fi urgențele.

Adoptă o Casă la Roșia | sinteză august-septembrie 2013

Activitățile desfășurate prin Programul Adoptă o Casă la Roșia Montană în lunile august și septembrie 2013 sunt mărturia implicării consistente a societății civile pentru salvarea Roșiei Montane! Au participat peste 100 de voluntari din România și din alte țări europene (Spania, Franța, Cehia, Belarus, Ucraina – înscriși prin tabăra de voluntariat SCI). Ceea ce trebuie …

Lucrările continuă și în august!

Programul Adopta o Casa, demarat la 1 iulie, este in plina desfasurare! În această primă lună de activități vor participa un numar total de 38 voluntari, dintre care 11 din Spania, Franța, Cehia, Belarus și Ucraina prin programul Service Civil International. Participanții, proveniți din diverse domenii de activitate, cu sau fără experiență în munca de …

Adoptă o Casă – Campania 2013

Asociațiile Alburnus Maior și ARA [Arhitectură. Restaurare. Arheologie] lansează cea de-a doua campanie de lucrări a Programului Adoptă o Casă la Roșia Montană. Vă propunem să parcurgeți lista completă a activităților propuse pentru fiecare clădire inclusă în program și să alegeți modul în care doriți să vă implicați. În program sunt înscrise 4 imobile, iar …

Roşia Montană: o privire de ansamblu asupra problemei patrimoniului cultural

Roşia Montană (jud. Alba) este un sit minier aurifer cunoscut şi exploatat încă din antichitatea romană sau chiar preromană şi până în trecutul recent. Mineritul tradiţional la scară mică, familială sau de grup, s-a desfăşurat de-a lungul a circa două milenii, cu pecedente chiar mai îndepărtate şi a durat până la naţionalizarea comunistă din 1948, …

SCI pregătește a doua campanie de voluntariat pentru Progamul Adoptă o casă

Service Civil International (SCI) a lansat tabăra internațională de voluntariat pentru Programul Adoptă o Casă la Roșia Montană. Se caută 20 de voluntari pentru perioada 29 iulie – 13 august care să ia parte la lucrările de restaurare specifice programului nostru. Nu sunt necesare aptitudini speciale. Voluntarii vor înnopta în corturi în gospodăriile localnicilor. Șederea …

Programul “Adoptă o casă” prezentat la FânFest 2012

Programul „Adoptă o casă la Roşia Montană” are un rol aparte în campania Salvaţi Roşia Montană prin aceea că îşi propune mai mult decât o serie de proiecte de reabilitare şi restaurare a unor case de la Roşia Montană cu valoare istorică şi arhitecturală.

Cum mă implic?