La mulți ani, Roșia Montană: bilanț 2021, planuri pentru 2022
La mulți ani, Roșia Montană, la cei 1891 de ani atestați documentar!
Este al doilea an de pandemie în care evenimentele cu care eram obișnuiți să marcăm acest moment nu s-au putut organiza. Este și prima aniversare a anticului Alburnus Maior ca sit recunoscut al Umanității, parte a Patrimoniului Mondial. Ne aflăm în egală măsură la capăt și la început de drum.
Anul trecut, pe 6 februarie, vă ceream sprijinul într-un proiect ambițios din cadrul programului nostru: Lapidarium-ul muzeului mineritului din incinta fostei Întreprinderi Miniere, pentru care erau necesare lucrări de intervenție în regim de urgență pentru a desface fosta structură de protecție, parțial prăbușită peste piesele antice și pentru a ridica una noua, adecvată. O campanie ambițioasă de strângere de fonduri a mobilizat comunitatea locală care a oferit în schimbul donațiilor servicii și produse pentru a recompensa donatorii: mini vacanțe cu cazare, produse tricotate, tururi ghidate diverse, kituri de participare la maratonul care se organizează anual aici. Ați răspuns cu mult entuziasm și s-au strâns într-o lună 16.000 de lei care au completat sumele necesare, obținute prin finanțări AFCN și de la Ordinul Arhitecților. Iar pentru că a fost un an cu vești bune, mulți ne-ați susținut până la final și donațiile din timpul campaniei au reușit să ne aducă nesperat de aproape de final.
Ce am reușit să facem în 2021 și ce urmează în 2022:
▶ LAPIDARIUM-ul Muzeului Mineritului din Roșia Montană
Cu un efort de mare amploare a celor implicați (voluntati, meșteri, coordonatori, localnici), am reușit într-un termen record (3 luni) să finalizăm cea mai mare parte a lucrărilor, iar pentru cele câteva lucrări nefinalizate am achiziționat materialele necesare (sistemul de acoperiș verde, geogrila de consolidare a taluzului). Scumpirile accelarate la majoritatea materialelor de construcții și servicii, precum și apariția câtorva situații care nu puteu fi prevăzute, au făcut ca timpul și bugetul necesare să se mărească considerabil, însă, cu toate acestea, am reușit înainte să readucem piesele romane în siguranță sub construcția de protecție, înainte de venirea iernii.
Materialele de prezentare care vor însoți expunerea au fost deja pregătite în cadrul unui Ghid pentru Lapidarium, publicat de Editura ARA cu sprijinul OAR, disponibil în curând în variantă tipărită, pentru achiziționare, la Muzeu, dar și online.
Buget, voluntari, donatori, colaboratori.
Intervenția de la Lapidarium este, poate, una dintre cele mai antrenante acțiuni pe care le-am derulat în Roșia Montană. A atras peste 60 de voluntari, localnici, colaboratori care au realizat studiile de specialitate și aproape 300 de donatori care au întregit sumele obținute din finanțările AFCN și OAR.
În detaliu, aici: Raport_2021_Lapidarium
În această vară ne propunem finalizarea-finisarea ultimelor detalii: acoperișul vede, taluzul înierbat, conservarea finală a pieselor romane și realizarea sistemele de expunere și prezentare – suporți, etichete, materiale grafice.
În detaliu, aici: Plan_2022_Lapidarium
____
Nu doar Lapidarium-ul s-a numărat printre activitățile din 2021.
În mai multe detalii și fotografii, despre toate șantierele, activitățile și evenimentele (inclusiv Zilele Patrimoniului) care au format împreună Campania Adoptă o Casă 2021, am relatat pe larg pentru revista Zeppelin.
Rapoartele pe anul 2021 și planurile de activitate pentur fiecare clădire inclusă în program pentru 2022 vor fi actualizate până cel târziu 15 februarie.
________________________________________________
▶▶ MARILE AMBIȚII ALE CAMPANIEI 2022
▶ CASINA – vechiul Casinou
Construcția pentru evenimente culturale a fost edificată de Bartha Miklos în anul 1886, reprezentând un tip particular de edificare, o proprietate privată cu destinație publică. Clădirea reprezintă un tip particular funcțional și tipologic, întâlnit de obicei în ambient urban. Construcția a avut destinația de cazinou, cu două săli destinate jocurilor de noroc și alte spații pentru funcțiuni conexe – spațiu pentru servicii. De asemenea, spațiile erau utilizate pentru eveniment publice, concerte, spectacole de teatru sau proiecții de filme. După Naționalizare, clădirea a avut destinația de cămin cultural (Clubul Liber al Tineretului), cu spațiu pentru spectacole și proiecții de film. Spațiile orientate spre spațiul public au avut destinația de magazin și bufet.
În această campanie ne propunem să realizăm lucrările urgente, menite să asigure stabilitatea construcției până la găsirea unei finanțări mai consistente, necesară acestui amplu imobil, format din construcție și amenajarea exterioară, utilizată în prezent ca parc al comunității. La mijlocul anului 2020, am realizat documentațiile de specialitate, iar Primăria Roșia Montană a solicitat, în virtutea Legii monumentelor, și a obținut pe baza acestora Avizul Direcției Județene pentru Cultură pentru realizarea Lucrărilor de Intervenție în primă urgență. Din lipsă de fonduri și întâmpinând unele dificultăți administrative, intervenția nu a putut fi demarată, devenind în prezent o prioritate de prim ordin. Ce ne propunem este ca până la deblocarea situației să ne asigurăm că vom mai avea ce salva, cu alte cuvinte să oprim cauzele degradărilor active și cu potențial distructiv major.
Informații despre buget, listă de lucrări necesare și alte detalii aici.
▶ CAPOLNA Bisericii Romano-Catolice
Capela din Cimitirul Romano-Catolic este o construcție de dimensiuni reduse, specială prin modul de amplasare deasupra unei cripte boltite și prin funcțiunea sa particulară, fiind utilizată în trecut ca spațiu pentru desfășurarea activităților școlii confesionale. Arhitectura sa de factură neoclasică, o plasează în aceeași atmosferă arhitecturală a ansamblului, marcată puternic de construcția amplă a Bisericii Romano Catolice din apropiere. Capela este o componentă importantă a nucleului confesional romano-catolic, compus și în prezent din biserică (nr. 549), casa parohială (nr. 317), fosta școală confesională (nr. 320) și amplul cimitir.
Capela se află într-un stadiu mediu de conservare, cu degradări accentuate în unele zone, care pot conduce în curând la agravări generale ale întregii construcții. Sunt vizibile fisuri și fracturi în absida altarului, zona de acces în subsol este prăbușită aproape în întregime, iar la interior degradările învelitorii au cauzat desprinderea unor zone a plafonului navei.
Obiectivul principal al intervenției vizează stoparea urgentă a procesului de degradare și deschiderea sa către vizitare, fiind potrivită pentru organizarea unei mici expoziții privind istoria comunității romano-catolice de la Roșia Montană.
Mai multe detalii despre lucrări și costuri, aici.
_____________________________________
Așadar, vine o vară plină. Ce știm cu certitudine este că vom fi prezenți și vom lucra cu toate motoarele turate pentru ce ne propunem să facem. Ce nu știm încă este pe ce fonduri ne putem baza. Este o incertitudine care a marcat, în doze diferite, fiecare dintre cele 10 campanii de până acum, însă anul acesta lucrurile sunt, din acest punct de vedere, mai serioase. Am învățat însă, tot de la voi, să nu lăsăm garda jos și să ne bazăm pe solidaritatea celor care cred în acțiunile noastre. O facem și de data asta, cu încredere că va fi un an cu multe rezultate.
_____________________________________
🍀🍀🍀 Cei care doresc să contribuie, o pot face în astfel:
▶ Prin transfer bancar în contul programului Adoptă o Casă la Roșia Montană, specificând la detaliile transferului ”donație lapidarium”: Asociaţia ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, IBAN: RO37 RNCB 0484 1592 1710 0001, CIF18876357 | Swift: RNCBROBUXXX | RNCBROBU
▶ Prin PayPal, în contul programului Adoptă o Casă / paypal.me/adoptaocasa
_____________________________________
La mulți ani, Roșia Montană!
La mulți ani tuturor celor care o iubesc și pun umărul la dezvoltarea ei sustenabilă.
La mulți ani, roșieni de pretutindeni!