Campania 2019 – la final!

Ne apropiem de finalul lui 2019 și implicit al campaniei de intervenții Adoptă o Casă din acest an. Tragem linie, facem bilanțul și începem să punem pe hârtie necesarul pentru campania viitoare. 

ÎN REZUMAT: 120 de voluntarii în 6 serii, intervenții pe 5 clădiri, un eveniment public excepțional, ateliere, expoziții, lansare de carte, proiecții de filme documentare, tururi ghidate, un concert Stradivarius de neuitat, activități pentru cei mici, o comunitate care crește – acesta ar fi rezumatul unei campanii în care ne-am bucurat de cea mai numeroasă participare din partea voluntarilor și o evoluție consistentă a lucrărilor demarate în acest an.

Dar să le luăm pe rând: 

► o fierărie istorică (re)montată, testată alături de compagnioni francezi chiar la Zilele Patrimoniului.


două clădiri istorice pentru care am obținut în acest an autorizație de intervenție de urgență și pe care am început lucrările:

> anexa casei parohiale greco-catolice (sistematizare teren, demontat acoperiș, decapat tencuieli, refacere zidărie cu mortar de var, refacerea rostuielilor, realizarea și montarea supra-structurii șarpantei).


> casă cu spațiu comercial din piața centrală: (demontat placaje de gips-carton, decapat tencuieli, refacere rostuiri, domantat placă beton, refaceri ample de zidărie, confecționare manuală a elementelor de lemn ale cursivelor și terasei.)


o clădire istorică (casa parohială unitariană) pentru care s-a finalizat amenajarea băii și a dormitoarelor (17 locuri de dormit pentru voluntari) și extinderea infrastructurii tehnice.


o clădire istorică (fostul cinematograf) pentru care s-a realizat releveul și studiul de degradări în vederea întocmirii documentațiilor de autorizare a intervenției. 

***

ZILELE PATRIMONIULUI – a patra ediție!
Roșia Montană găzduiește în fiecare an la mijlocul lunii august evenimentul Zilele Patrimoniului, parte a programului Adoptă o Casă. Este un eveniment public cu intrare liberă, care reunește o gamă variată de activități pentru iubitorii de natură și patrimoniu. Ne-au fost alături și în acest an Prietenii Roșiei Montane, care organizează de un deceniu Tururile Ghidate la Roșia Montană. Proiecțiile de filme documentare ne-au fost  recomandate și puse la dispoziție de organizatorii festivalului de film documentar Culese din Balkani.

Evenimentul special al acestei ediții, Concertul STRADIVARIUS susținut de Alexandru Tomescu, a fost oferit prin bunăvoința prietenilor de la Agenția de Idei (mulțumim, Cristina Hurdubaia!).

Atelierele demonstrative de tehnici tradiționale și expozițiile sunt organizate în fiecare an de Asociația ARA împreună cu voluntarii programului Adoptă o Casă la Roșia Montană, în colaborare cu parteneri, meșteri și specialiști.

Serile ne-am încălzit și animat în jurul focului și al gustărilor oferite de Parohia Greco-catolică, Cercetașii din Roșia Montană / Made în Roșia Montană și Parohia Unitariană – parteneri și beneficiari ai programului de restaurări Adoptă o Casă.

***

VOLUNTARII ADOPTĂ O CASĂ

Toate activitățile organizate de Asociația ARA la Roșia Montană se derulează cu implicarea masivă a voluntarilor. Până în acest moment, doar în organizarea Programului Adoptă o Casă au fost implicați peste 500 de voluntari, dintre care aproximativ 120 au participat în Campania 2019. Numărul mare, mult peste așteptările organizatorilor (40 voluntari preconizați) ne-au mobilizat pentru asigurarea infrastructurii necesare participării acestora și ne-au adus un imbold semnificativ în evoluția lucrărilor.

Voluntarii sunt în majoritate studenți ai facultăților de arhitectură, construcții, istorie, istoria artei însă un număr semnificativ ies din acest profil, și ca interese profesionale, și ca vârstă. Îmbucurător este faptul că unii dintre aceștia aleg să își dezvolte proiectele de diplomă sau licență pe teme legate de Roșia Montană sau subiecte conexe. Totodată, o mare parte dintre participanți revin an de an iar din acest an au participat și voluntari din Roșia Montană și localitățile învecinate, ceea ce arată o deschidere crescândă a publicului tânăr din zonă pentru activitățile de protejarea și valorificarea patrimoniului pe care le derulăm aici.

Tuturor le mulțumim!

________________________________________

Programul Adoptă o Casă s-a derulat în acest an cu sprijin financiar oferit de Administrația Fondului Cultural Național iar activitățile Școlii de Vară ARA sunt susținute de Ordinul Arhitecților din România, prin finanțare din timbrul arhitecturii.
Le mulțumim pentru sprijinul constant! 

 

Cum mă implic?