Casă cu spatiu comercial din Piața centrală (1867, 1872), Roșia Montană, nr. 324
1. Descrierea clădirii
Construcția a fost ridicată de familia Bocaniciu ca locuință cu spațiu comercial orientat către Piața centrală. Structura sa arhitecturală descrie o particularitate pentru zonă, fiind alcătuită, probabil ca urmare a unor intervenții realizate în 1872, în forma unei case cu curte interioară. Trei dintre cele patru laturi care delimitau curtea sunt încă descifrabile în forma conservată până în prezent. Cea de-a patra latură, opusă frontului spre piață, se pare că a existat doar sub forma unei circulații-galerie care închidea careul curții interioare. O altă particularitate este reprezentată de arhitectura neoclasică riguroasă a fațadei dinspre Piață, care punctează alături de fațadele construcțiilor de la numărul 326 (denumită Casa fațadă) și numărul 323 frontul Pieței centrale. Axul central al fațadei este marcat atât de elementele arhitecturale ale parterului și etajului (ușa monumentală a gangului, cele două goluri apropiate de la etaj), cât și de un timpan amplu care se ridica de la nivelul cornișei (astăzi dispărut).
Construcția face parte dintr-un grup restrâns de edificii de la Roșia Montană ridicate în întregime din zidărie de piatră și cărămidă, cu bolți la parter (cilindrice pe arce dublouri sau bolți a vella) și planșeee din bolțișoare la etaj.
Planul corpului principal este structurat în trei travee, lateralele mai ample, destinate spațiilor comerciale la parter, iar cea centrală, mai îngustă pentru gangul de acces în curtea interioară. Sub zona de racord între corpul dinspre stradă și corpul lateral din stânga este amplasat un mic subsol. La etaj, traveia centrală și cea din stânga sunt împărțite în câte două încăperi, iar traveea din dreapta în trei încăperi. Încăperile dinspre curte ale traveilor laterale comunică cu spațiile care au supraviețuit din corpurile laterale: la stânga un mic hol, iar la dreapta o încăpere orientată spre curtea interioară. Galeria perimetrală a curții interioare nu este structurată în forma unui târnaț traditional întâlnit la Roșia Montană, ci ca o cursivă montată în consolă la nivelul etajului.
Structura casei se menține până în jurul anilor 70, când familia Bocanicu vinde casa. Ulterior acestei perioade, corpul din spate și corpurile laterale sunt desființate aproape în totalitate la nivelul etajului. Corpul din stânga se conservă sub forma unei terase acoperite cu un plafon din beton armat turnat peste parterul din zidărie al corpului originar. Corpul din dreapta este acoperit peste parterul originar cu un acoperiș în două ape. Ca urmare a acestor operațiuni, cursiva se păstrează atașată doar corpului dinspre Piață.
Casa este înscrisă în Lista monumentelor istorice a judeţului Alba, cod AB-II-m-B-00280.
2. Descrierea lucrărilor
- Starea de conservare la momentul începerii intervenției
Construcția nu a beneficiat în ultimii 20-30 de ani de lucrări de întreținere. Placa din beton armat turnat peste parterul corpului din stânga, sprijinirile improvizate ale cursivelor sau scările din beton necesare accesului la nivelul terasei au alterat atât imaginea originară, cât și substanța istorică a structurilor originare conservate (zidăria parterul corpului din stânga este degradată din cauza infiltrațiilor masive de ape pluviale). Zidăria și planșeele prezintă fisuri care trebuie investigate. La nivelul șarpantei, în zona racordului corpului dinspre stradă cu corpul lateral din stânga, sunt vizibile alte intervenții improvizate. În această zonă, la nivelul accesului de pe terasă a fost construit un „aparat” de acces metallic care constrastează cu imaginea istorică a construcției.
Structura de lemn a cursivei este precară, finisajele istorice sunt degradate, însă recognoscible. Sunt vizibile multe reparații defectuoase ale tencuielilor și profilaturilor – mortare de ciment aplicate indiferent față de structura arhitecturală istorică. - Scopul şi anvergura lucrărilor propuse
Construită din etapa inițială ca locuință cu spații comerciale și pentru servicii la parter, o readaptate la funcțiunile originare reprezintă probabil cel mai potrivit demers. Proprietarul actual deține jumătatea din stânga a construcției. Spațiul de la parter va putea primi destinația de magazin și sediu pentru întreprinderea socială Made in Roșia Montană, în asociere cu destinația de servicii, iar spațiile de la etaj vor putea adăposti sediul Centrului Local Cercetașii din Roșia Montană. Refacerea etajului corpului din stânga ar asigura pe de o parte protecția parterului fragil de zidărie, iar pe de altă parte ar oferi un spațiu necesar desfășurării activităților centrului de cercetași.
- Capitolele de lucrări necesare identificate în momentul inlcuderii în Programul Adoptă o Casă
lucrări
observații
I.
Realizarea proiectului de intervenție
1.
– proiect intervenție de urgență
proiectul va fi realizat pro-bono 2.
– expertiză tehnică
3.
– studii de teren (releveu, studiu geotehnic, ridicare topografică etc.)
releveul realizat în cadrul programului Adoptă o Casă 4.
– studiu istoric
studiul istoric va fi realizat în cadrul programului Adoptă o Casă 5.
– proiect de restaurare/conservare
componenta arhitectură-restaurare va fi realizată pro-bono II.
Intervenții de urgență – sprijiniri, eșafodaje, învelitori provizorii
1.
– înlăturarea în zone critice a tencuielilor din mortar de ciment
2.
– rezidiri, consolidări locale
3.
– reparații învelitoarea existentă / reparații sistem pluviale
4.
– tencuieli mortar de var zone lacunare compeletate cu mortar de ciment
5.
– înlăturare intervenții nocive din beton armat
6.
– sprijiniri locale (sub terasă)
7.
– refacere structură de lemn dispărute (zona corp lateral stânga)
8.
– învelitoare tradițională corp lateral stânga
9.
– închideri corp lateral stânga
III.
Consolidare structură
– operațiuni detaliate în cadrul proiectului de conservare/restaurare
1.
-introducere elemente de consolidare metalice/lemn
2.
-rețeseri zidării, legături cu elemente metalice
IV.
Conservare/restaurare
– operațiuni detaliate în cadrul proiectului de conservare/restaurare
1.
– restaurare fațadă / refacere timpan
2.
– restaurare elemente arhitecturale (timpan, mod de acces istoric la etaj, compartimentări istorice etc)
3.
– restaurare finisaje (exterior, interior)
4.
– restaurare tâmplării
5.
– sistematizare verticală și centralizare pluviale
V.
Refuncționalizare
– operațiuni detaliate în cadrul proiectului de conservare/restaurare
1.
– spațiu comercial/servicii parter
– realizate de proprietar
2.
– infrastructură spațiu comercial/servicii
– realizate de proprietar
3.
– spații administrative pentru centrul de cercetași (corpul principal)
4.
– spațiu comunitar / cercetași și infrastructură/grup sanitar, bucătărie (corpul lateral)
5.
– sistem de încălzire centralizat, în paralel cu sistemul local, cu sobe
VI.
Amenajare curte
– operațiuni detaliate în cadrul proiectului de conservare/restaurare
1.
– delimitări
2.
– amenajări exterioare / spațiu comunitar / cercetași
3. Campanii anterioare
▷ Campania 2023
Au fost finalizate pardoselile din cărămidă manuală, gresie, finisaje – zugrăveli, placaje ceramice, sistemul de evacuare a apelor pluviale și a drenurilor. Detalii aici – raport de activitate 2023.
▷ Campania 2022
În Campania 2022 au fost realizate lucrări prin contribuția financiară majoritară a proprietarului, în paralel cu un șanțier de reparații a acoperișului și tâmplăriilor de la fațada principală. În cadrul programului AoC a fost finalizată fațadă dinspre piață, au fost finalizate bolțile de peste pivnița din curte, iar în cadrul șantierului de reparații a fost înlocuită învelitoarea cu țiglă trasă după model istoric, a fost reparat sistemul de colectare și dirijare a apelor pluviale, au fost reparate tâmplările de la fațada principală și poarta de acces în gang. Detalii aici – raport de activitate 2022. Pentru programul de reparații, detalii aici.
▷ Campania 2021
Au fost introduse tâmplăriile și închiderile din lemn pentru zona de acces la etaj, a fost realizată scara din lemn de stejar pentru accesul din curte la nivelul terasei. Pentru balustrada terasei și curtinei a fost prelucrat materialul necesar (stejar), urmânat a fi montat în Campania 2022. Zona de legătură dintre nivelul curții interioare și curtea din spate, situată la un nivel superior, a fost finalizată prin repararea și completarea zidăriilor care delimitează această zonă.
La nivelul fațadei principale au fost realziate lucrări de eliberare a tururor intervențiilor nocive, au fost făcute completări locale cu mortare de var și au fost consolidate suprafețele și profilaturile originare. Detalii aici – raport de activitate 2021.▷ Campania 2020
Au fost introduse tâmplăriile la parter, a fost finalizată finisarea camerei mari de la etaj (pereți, tavan, pardoseală), a fost realizată structura zonei de acces la etaj (hol și spațiu grup sanitar), a fost reparată învelitoarea corespunzătoare acestei zone de acces, iar la parter, în zona camerei dinspre curtea interioară s-au desfășurat lucrări mai ample de eliberare a subsolului colmatat, inaccesibil anterior. În acest caz a fost necesară realizarea arcelor plate care susțineau bolți plate, programate pentru a fi finalizate în Campania 2021. Au fost demarate lucrările de eliberare de umpluturi a zonei de legătură dintre curtea interioară și grădina casei. În această zonă a fost realizată o scară din zidărie seacă, care reprezintă un prim tronson de legătură între nivelul curții interioare, situate mai jos, și grădină, amplasată la cca. 3 m diferență de nivel. Terasa de acces la nivelul superior nu a fost finalizată, însă materialul (stejar) a fost achiziționat, iar confecțiile metalice de conectare a balustradei au fost confecționate. Detalii aici – raport de activitate 2020.
▷ Campania 2019
Au fost demarate intervențiile de urgență necesare pentru punerea în siguranță a zonelor fragilizate de intervențiile nocive anterioare. Au fost demontate toate placările cu rigips din camera dinspre piață și au fost rostuite zidările din piatră suprapuse de placările recente. Arcul care împarte bolta încăperii a fost consolidate prin reintroducerea unuia dintre cei doi pilaștii, care a fost desființat anterior. Corpul lateral a fost eliberat de placa din beton armat și a fost realizat un planșeu traditional din lemn. Deasupra planșeului din lemn a fost introdusă o învelitoare tip-terasă protejată de pardoseală din scândură de exterior. Cursiva de pe conturul curții interioare a fost refăcută pe două dintre laturi. Zidurile corpului lateral au necesitat revizuiri (rezidiri, rerostuiri) complexe. Detalii aici – raport de activitate 2019.5. Galerie foto – starea de conservare la momentul includerii în program